The world is like a ride at an amusement park, and when you choose to go on it, you think it's real, because that's how powerful our minds are. And the ride goes up and down and round and round and it has thrills and chills and it's very brightly colored and it's very loud. And it's fun, for a while.
Some people have been on the ride for a long time, and they begin to question: 'Is this real? Or is this just a ride?' And other people have remembered, and they come back to us and they say 'Hey! Don't worry, don't be afraid - ever - because... this is just a ride.' And we kill those people.
'Shut him up! We have a lot invested in this ride! Shut him up! Look at my furrows of worry; look at my big bank account, and my family. This has to be real.'
It's just a ride. But we always kill those good guys who try and tell us that - ever notice that? - and we let the demons run amok. But it doesn't matter, because... it's just a ride, and we can change it any time we want. It's only a choice. No effort. No worry. No job. No savings and money. Just a choice, right now, between fear and love. The eyes of fear want you to put bigger locks on your door, buy bigger guns, close yourself off. The eyes of love, instead, see all of us as one.
Here's what we can do to change the world, right now, into a better ride. Take all that money we spend on weapons and defense each year and, instead, spend it feeding, clothing and educating the poor of the world, which it would do many times over - not one human being excluded - and we can explore space together, both inner and outer, forever. In peace.
vineri, 26 februarie 2010
miercuri, 24 februarie 2010
sâmbătă, 13 februarie 2010
Din nou.. iarasi.. Iar... Once again...
Despre ce sa scriu? Adica... Pentru ce sa scriu?
Asterni amalgamuri de cuvinte pe o placa rotativa a unui hard disk prafuit, afara e noapte, n-auzi doar soapte, totul e cufundat in intuneric. Povestile sunt departe, dar totusi adevarul este la fel de indepartat.. Atunci de ce stanca sa te tii in negura noptii? Cititorul "surfeaza" pagini intregi de "suflete virtuale" care incearca sa isi gaseasca alinarea in "QWERTY" si nu intr-o persoana reala, care sa-l asculte.. Oare asta va fi? Vom fi vesnic condamnati sa ne aratam frustarile, sperantele, durerea in mod inchis, internautizat? Neuronii nostri vor fi mangaiati de impaciutorii "1" si "0" ai unui bun prieten "Windows" sau "Linux"?
Nu continui aceasta epistola trista, sumbra si vioaie. Pentru ca as repeta, inca o data:Unde ne ducem? Nu in genul melodiei lui Guess Who vreau un raspuns. Vreau sa stiu si sa nu stiu ce imi/ne rezerva viitorul. Vreau sa vad maine si sa nu stiu de poimaine. Toti vrem asta, cred eu. Doar ca unii sunt ipocriti si reusesc de fiecare data sa iti impinga un insipid "Carpe diem" pentru a justifica imbecilitatea societatii in care ne scaldam zi de zi ca intr-un ocean sarat din care inghitim pana cand avem halucinatii si il imbratisam semi-decedati si lipsiti de ajutor. Toti vrem sa aflam de luminita de la capatul tunelului. Si ce e cel mai stresant, e ca toti vrem sa aflam de bine. Nimeni nu vrea sa stie adevarul rau, crud si rece. Toti vrem sa stim lucuri fericite, roz si bucuroase. Am promis ca voi posta lucruri fericite pe acest blog, dar din pacate rodul meu si al societatii este departe de dorintele mele.
Postarile mele vor fi mai rare din ce in ce mai rare, cred eu. Pentru simplul fapt ca nu inteleg de ce ajung sa fac acest lucru(De ce fac eu asta? la o adica) si nu interactionez cu cei 1-2 cititori ai blogului direct. De ce nu putem sa purtam discutiile acestea in aer liber? De ce nu ne intalnim si coexistam cei ce ne impartasim aceleasi ganduri? Chiar trebuie sa mi se confirme faptul ca penetrarea unui cerc de intelectuali in societate este cvasi-imposibila fara un liant?
Perioadele mele de singuratate nasc intrebari ascunse de sufletul si mintea mea. Aceste intrebari au existat mereu acolo si acum ies la suprafata? Cine sunt eu? Eu sau alter-ego? Cine e bun si cine e rau? Cine a omorat-o pe Bambi?
Nu voi afla niciodata. Sper, dar nu cred. Credinta a ramas pentru Dumnezeu. Certitudinea este pentru viata mea.
Asterni amalgamuri de cuvinte pe o placa rotativa a unui hard disk prafuit, afara e noapte, n-auzi doar soapte, totul e cufundat in intuneric. Povestile sunt departe, dar totusi adevarul este la fel de indepartat.. Atunci de ce stanca sa te tii in negura noptii? Cititorul "surfeaza" pagini intregi de "suflete virtuale" care incearca sa isi gaseasca alinarea in "QWERTY" si nu intr-o persoana reala, care sa-l asculte.. Oare asta va fi? Vom fi vesnic condamnati sa ne aratam frustarile, sperantele, durerea in mod inchis, internautizat? Neuronii nostri vor fi mangaiati de impaciutorii "1" si "0" ai unui bun prieten "Windows" sau "Linux"?
Nu continui aceasta epistola trista, sumbra si vioaie. Pentru ca as repeta, inca o data:Unde ne ducem? Nu in genul melodiei lui Guess Who vreau un raspuns. Vreau sa stiu si sa nu stiu ce imi/ne rezerva viitorul. Vreau sa vad maine si sa nu stiu de poimaine. Toti vrem asta, cred eu. Doar ca unii sunt ipocriti si reusesc de fiecare data sa iti impinga un insipid "Carpe diem" pentru a justifica imbecilitatea societatii in care ne scaldam zi de zi ca intr-un ocean sarat din care inghitim pana cand avem halucinatii si il imbratisam semi-decedati si lipsiti de ajutor. Toti vrem sa aflam de luminita de la capatul tunelului. Si ce e cel mai stresant, e ca toti vrem sa aflam de bine. Nimeni nu vrea sa stie adevarul rau, crud si rece. Toti vrem sa stim lucuri fericite, roz si bucuroase. Am promis ca voi posta lucruri fericite pe acest blog, dar din pacate rodul meu si al societatii este departe de dorintele mele.
Postarile mele vor fi mai rare din ce in ce mai rare, cred eu. Pentru simplul fapt ca nu inteleg de ce ajung sa fac acest lucru(De ce fac eu asta? la o adica) si nu interactionez cu cei 1-2 cititori ai blogului direct. De ce nu putem sa purtam discutiile acestea in aer liber? De ce nu ne intalnim si coexistam cei ce ne impartasim aceleasi ganduri? Chiar trebuie sa mi se confirme faptul ca penetrarea unui cerc de intelectuali in societate este cvasi-imposibila fara un liant?
Perioadele mele de singuratate nasc intrebari ascunse de sufletul si mintea mea. Aceste intrebari au existat mereu acolo si acum ies la suprafata? Cine sunt eu? Eu sau alter-ego? Cine e bun si cine e rau? Cine a omorat-o pe Bambi?
Nu voi afla niciodata. Sper, dar nu cred. Credinta a ramas pentru Dumnezeu. Certitudinea este pentru viata mea.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
